joi, 25 octombrie 2012

nu mai vreau

Nu mai vreau. Nu mai vreau sa lupt in razboaiele altora. M-am saturat. Altii pornesc razboaie proprii si eu sunt soldatul lor. Nu prea mai imi place.
Cat de habotnic sa fii sa nu iti dai seama ca esti folosit in "razboaiele altora" ?
Nici macar statuie nu iti fac. Nisipul din fata cladirii nu este pentru statuia ta. Bine inteles , nu sunt de acord nici cu tradatorii. Daca te-ai inrolat intr-o armata , de bunavoie , nu ai dreptul sa dezertezi. Dar eu am impresia ca deja fac ZFR ( cum erau denumite popular in armata din vremurile trecute Zilele Fara Rost)
Cand mi-am dat seama ca sunt "trimis" de unu' singur in "prospectie" pe terenul inamicului, am ajuns imediat la concluzia ca "asta nu e razboiul meu" .
Sunt persoane , cum erau oltenii in armata, care umbla "dupa grade" , eu nu vreau. Nu am nevoie de medalii.
Nu am ce face cu medaliile. S-ar putea sa nu am cui sa arat medaliile, (sau s-ar putea sa ramana medaliile de mine) asa ca nu lupt ca altii pentru medalii. Prefer sa "lovesc" de la distanta. In armata trageam cu PSL-ul (pusca semiautomata cu luneta) foarte bine . Nu sunt las, dar de ce sa ma hazardez cand pot "provoca pagube" de la distanta.


De asemenea nu imi place sa "fiu eu trimis" sa fac "treburile murdare" . Nu mi-a placut nici o data. Dar nu am avut incotro. Ordinul se executa nu se discuta. Ce scriu aici sunt mai mult ganduri de ale mele, asa oarecum ticluite cat sa spun ce ma deranjeaza , fara sa fiu concis exact asupra problemelor mele, pentru ca nu as vrea sa spun exact lucrurilor pe nume. As avea prea multe explicatii de dat. Nu am timp de explicatii. Iau "tinta" in vizor, imi tin rasuflarea , si fara sa inchid ochii , "apas pe tragaci" . Imaginea pe care vreau sa o vad, si in 97% din cazuri o vad , este imaginea "victimei" cum cade secerata la pamant.
Stiu gandesc diabolic. Pentru asta sunt platit.
Apropo de "treburi murdare" ca tot am deschis subiectul... cel mai greu imi este, pentru ca da, sunt "un soldat bine instruit" , dar am si un suflet, cel mai greu imi este cand sunt "pus" sa "matrasesc" o "caprioara" .
Atunci "inchid ochii" si apas pe "tragaci" . Cade , asta e, trag pe langa si se sperie si fuge, norocul ei.
Cam asa arata o zi de "macelar" in razboiul altora... Lupti pentru altii. Cateodata vad "camarazi" de ai mei speriati. Vad in privirea lor frica. Le simt "disperarea" in vorbe si fapte. Te uiti la ei si ii vezi cum "dau inapoi" ,incearca sa se eschiveze, paseaza altora vina lor pentru propriile "esecuri" . Tata are o vorba : "mie imi place omul care recunoaste" Ii vad cum abandoneaza si bat in retragere... Uneori imi este mila de ei... dar nu am cu ce sa ii ajut. Fiecare are meseria lui, adica fiecare "soldat" este specializat pe o "arma" . Cel mult pot sa ii ascult cum se lamenteaza. Eu nu sunt "duhovnicul" lor de spovedanie , dar la o cafea plus o tigara , pot sa le ascult problemele. "Camarazii" mei stiu ca nu "dau vorba mai departe" sau sa rad de ei. Uneori dupa ce vorbesc cu unul si altul, fac si conexiunile intre "povestiri" ... iese un "plan ansamblu" de toata frumusetea.
Am citit cred ca de vreo 5-6 ori cartea lui James Clavell - Changi , acolo era un pasaj care m-a inspirat si pe mine sa creez acest blog (de cand l-am facut eu demult de tot) . Pe scurt in respectivul pasaj era vorba despre detinutii din lagarul de la Changi , si anume ca nimeni nu se mira cand vedea un prizonier in acel lagar vorbind singur, ziceau ei ca daca nu vorbesti singur cu tine , risti sa inebunesti in acel lagar.
Am constatat si eu ca e bine "sa vorbesti singur". Macar sa scriu undeva cum ar fi acest blog , daca tot "vorbesc singur". Nu am pretentia sa ma auda cineva. Dar dupa cum faceau si acei detinuti din Changi, te descarci de anumite idei care te obsedeaza.
La inceput imi placea ce faceam. Eram mandru ca sunt "un macelar" . Eram mandru ca sunt "soldatul" unei armate asa mari. Simteam efectul de "batalion special" .

Acuma nu mai simt acea placere pe care o simteam cand m-am "inrolat" in aceasta unitate... Probabil ca si din cauza faptului ca multi au "trecut in rezerva". Majoritatea camarazilor mei de "lupta" ori sunt foarte tineri si nu au experienta , ori sunt prea "batrani" si nu mai fac fata situatiei... Nu mai exista acel echilibru care era mai demult. Lupt aproape singur, si uneori trebuie sa imi "car in spate" si tovarasii "raniti" ... Nu e bine... Nu e bine deloc... Nu prea mai vreau sa lupt in razboiul altora ,alaturi de oameni neantrenati.
Ma uit la ei in fiecare zi. Ii vad cum benanaie in "intuneric" . Se dau cap in cap. Fereasca Dumnezeu sa se dea vreo "alarma"... sunt bezmetici de tot. Ma feresc sa nu ma "impuste" din greseala in timp ce isi incarca "arma" ... e trist... candva eram o "trupa de elita" ... Multi dintre camarazii mei cu adevarat "profesionisti" , au obosit si ei sa "care ranitii" in spate...
Oare se pune ca esti "dezertor" daca te tirezi la timp , atunci cand auzi ca suiera deasupra "unitatii" o racheta?
Eu cred ca nu. Nu poti fi invinuit ca vrei sa supravietuiesti.
O sa imi para rau de unii ... promiteau o cariera mareata , dar din cauza altora , se plafoneaza si ei...
Am tot respectul pentru camarazii mei care au titlul de "mercenar angajat pe contract" . Ei intradevar sunt profesionisti. Dar sunt prea putini ! nu compenseaza greselile "racanilor boboci" ... Si e trist ca "mercenarii" se tireaza imediat , daca simt ca sunt sanse de esec foarte mari. Te lasa cand iti e lumea mai draga , pentru ca daca nu iti permiti sa ii platesti , sau si mai rau , reusesti sa ii "insulti" , astia se evapora imediat.
Eu personal , deja incerc sa imi fac un "plan de evacuare" de urgenta. E ca naiba.
Stiu ca este ca o lupta de gherila intr-o jungla , este bine sa stai grupat , dar cu cine sa stai grupat? cu persoane care mai rau te incurca decat sa formeze o echipa? si mai au si tupeul sa iti spuna ca "nu colaborezi" cu ei. Cat tupeu. Ce sa "colaborezi" ca ei sunt pilaf sarbesc... nu stiu de capul lor... intra in panica si "deconspira" pozitia ...
Dap... de aici incolo o sa le spun asa (ca sunt talambi si nu se prind, ca de fapt vrei sa scapi de ei) "ba ia du-te tu pe dreapta , tu pe stanga , si lasa-ma pe mine sa o iau pe centru" ... si eu stau pe loc si ascult daca nu cumva se impusca intre ei...
Stau si ma gandesc ... la "mercenarii" care au plecat ... imi amintesc cum stateam la povesti, si cate am avut de invatat de la ei, asa cum sunt eu cu ceva "misiuni" la activ.


Cam asta e treaba... nasol..dar asta e... realitatea cruda care trebuie sa o pun pe gratar.. :)))