27 ianuarie 2012

Cea mai aspră iarnă din istorie care a încremenit întreaga ţară

„Marele Viscol" a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie. Cea mai grea iarnă din secolul XX prin care au trecut românii a fost în urmă cu 58 de ani. Stratul de zăpadă ajunsese până la cinci metri înălţime în sud-estul ţării.






În dimineaţa zilei de 3 feburarie 1954, bucureştenii s-au trezit prizonieri în propriile case. „Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici uşile!", a declarat pentru „Adevărul“ Dan Antoniu , cercetător istoric în domeniul aeronautic.


„Marele Viscol" a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie. Cea mai grea iarnă din secolul XX prin care au trecut românii a fost în urmă cu 58 de ani. Stratul de zăpadă ajunsese până la cinci metri înălţime în sud-estul ţării.

Tramvaiele au rămas înţepenite zile întregi, după care a fost săpat un tunel pentru a putea înainta









În dimineaţa zilei de 3 feburarie 1954, bucureştenii s-au trezit prizonieri în propriile case. „Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici uşile!", a declarat pentru „Adevărul“ Dan Antoniu , cercetător istoric în domeniul aeronautic.„Zăpada depăşise înălţimea casei, cred că erau vreo 3-4 metri, dar erau şi zone unde omătul era mai mare, peste cinci metri", şi-a mai amintit bucureşteanul. Prin dreptul uşii pe care au reuşit să o deschidă, fiindcă se deschidea în interior, au început să-şi facă un tunel de ieşire, oblic, la 45 de grade, săpând prin omăt, până când au ajuns în dreptul străzii. Pentru că riscau să moară de foame şi de frig în case, românii s-au mobilizat pentru a îndepărta „munţii“ de zăpadă. Au săpat un tunel prin nămeţi, au cărat zăpada cu căruţele până în Dâmboviţa, până când stratul s-a mai micşorat. A intervenit şi armata care şi-a scos tancurile pentru că oamenii riscau să se răstoarne. prin zăpada nebătătorită.Maşini le au fost acoperite de troiene, iar unele au fost strivite de şenile. S-au stabilit chiar reguli, care au fost transmise tututor prin intermediul ziarelor şi radioului. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta", era una dintre indicaţii. Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane. „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!", mai spunea una dintre reguli.

Agitatorii scoteau oamenii în stradă

Mii de militari, înarmaţi cu lopeţi, au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. S-au format chiar echipe de agitatori care să meargă prin toate sectoarele şi să scoată oamenii la deszăpezire.

„Scînteia": „Toate forţele pentru înlăturarea urmărilor viscolului!"

Primele maşini speciale de deszăpezire din Capitală au fost aduse imediat după Marele Viscol din februarie 1954, de la o uzină din URSS, titrează „Scînteia“ . Atunci funcţionarii au fost scoşi din birouri pentru a da o mână de ajutor la deszăpezirea Bulevardului Magheru şi la încărcarea camioanelor cu saci de făină pentru brutării, de la morile din oraş.





Prin intermediul ziarului „Scînteia", organul de presă al partidului comunist, care era atunci la putere, li se amintea zilnic oamenilor că trebuie să-şi îndeplinească „datoria patriotică".



Autor: Roxana Bălan http://www.adevarul.ro/life/viata/web-FOTO_Cea_mai_aspra_iarna_din_istorie_care_a_incremenit_tara_noastra_0_634737099.html

26 ianuarie 2012

mini-curs de filmare si montaj video

deoarece am multi prieteni, colegi care stiu montaj , dar si mai multi care nu stiu , dar vor sa invete , m-am decis sa pun pe "hartia" electronica un mini-ghid practic de montaj si editare video.

in primul rand trebuie sa va spun ca nu intentionez sa ma leg prea tare de formatele video/audio , o sa incerc doar spre final sa ma afund un pic in stufarisul , extensiilor video , compresii , softuri de editare si conversie , etc etc , chestii tehnice pe care ,pe mine personal nu ma intereseaza .
eu daca am o imagine , cu aia lucrez , ca e filmata cu VHS sau cu o camera beta sau fullHd nu ma intereseaza . interesul meu este de a monta acele imagini .
asadar ,considerati ca suport video ,chiar un banal telefon , sau daca va excita mai mult ,un RED sau Arri.

inceputul , este un pic mai greu . pt ca asa oricine poate spune: ce eu nu pot filma cu telefonul ? sau mi-am cumparat camera video Sony bla bla FullHD , trebuie sa se vada sticla si toata lumea va fi fericita si o sa iau like-uri pe youtube (care e alt subiect stufos)
nu este de ajuns sa ai o camera video performanta, trebuie sa stii macar regulile de baza ,care le ai pe DVD ul care l-ai gasit in cutia camerei video , stiu scria "tutorial bla bla home-video" si nu ai vrut sa te uiti la el pt ca primele minute ti s-au parut plictistoare ,cu butoanele camerei si mai departe cu incadraturi si un fel de slide-show uri asa da asa nu.
erau notiunile de baza alea , peste care nici eu nu pot trece.

in primul rand , cunoasteti "arma". trebuie sa frunzaresti macar un pic manualul camerei.
eu recunosc, daca manualul are peste 1,5cm grosime , citesc doar inceputul si sfarsitul , restul butonez eu sau fac experimente sa vad ce iese. este cam aiurea sa bajbai asa sa vezi diferentele , pt ca uneori nu se vad pe acele ecrane mici sau sunt diferente de compresie ,conversie ,dimensiune etc etc care nu se vad decat pe calculator.

boon sa presupunem ca stim tot ce stie camera sa faca . nu trebuie sa inveti ,efectele stupide de sepia ,solarizare ,bump-in ,out ,fade-in out, matrice ,pix-trail, alb negru (la unele aparate foto merita folosit efectul de alb-negru, dar atentie ,daca se face in timp real alb negru ,filmarea/poza asa va ramane)
daca stii cum sa setezi un white-balance (balansul de alb) corect ,in modul manual este mai mult decat suficient. de asemenea deja intrii in categoria "mari regizori in viata" daca stapanesti inelul sau rotita de focus pe manual. focus-ul sau sharf-ul cum este denumit de cei mai in etate, este o smecherie simpla ,dar de mare efect , adica iata un exemplu: gagica iti arata un trandafir pe care il tine fix in dreptul obiectivului in partea de jos a cadrului.(pe axul obiectivului este si fatza ei in planul 2 adica fundal) tu te joci cu rotita sau inelul de focus ,si focalizezi cand pe fatza ei ,cand pe trandafir. gata esti un zeu al cinematografiei. :)))))



poti sa spui: eu sunt non-conformist , nu voi filma dupa niste reguli de bosorogi , dar unele reguli , chiar trebuie respectate la filmare sau montaj , pt ca ar fi ca si cum ai spune eu merg pe contrasens cu masina , ca deh sunt nonconformist...
asadar reguli de baza:

nu face zoom inainte si inapoi din acea nenorocire de buton T/W (transfocator ,wide)
cand te vei uita la filmare , o sa iti vina efectiv rau de mare , pt ca te ameteste o imagine care face inainte si inapoi pe toata durata gratrului la padure...
stiu ai vazut filmul ala cu Mr Bean cand el a filmat cu un handy cam si a fost premiat la nus ce festival , dar tine cont , pana si Mr. Bean se dadea el, cu tot corpul inainte si inapoi , adica un fel de traveling. (travelingul se face pe niste sine ca de tren pe care merge un carucior cu rotite pe care este camera fixata)



deci tine camera fixa , arata ce ai de aratat , de aproape sau de departe.
apesi REC ,dupa ce ai dat zoom pe un obiect , in principiu ,stabilesti cadrul , dai rec , opresti , stabilesti iara un cadru ,filmezi , iar opresti. si tot asa. in felul asta nu te vei chinui la montaj, sa stai sa elimini greseli , sa capturezi/importi material mult si prost. camera nu este reportofon . daca e sa pice un avion , stai linistit ca ai timp sa il filmezi , cazut jos sau in timp ce cade , sau sau sau... sa nu crezi ca te pregatesti ca sa se nimereasca la tine cand cade soacra mare cu scaunul pe spate... (intentionat am pus invers, nu este pt cine se pregateste, este pt cine se nimereste...doh)
mai departe :
respecta incadraturile. nu taia in cadru , membre ,maini ,capete , adica sa i se vada doar umerii si capul , si de la coate incolo nu se mai vede cum gesticuleaza amplu.
daca persoana pe care o filmezi /pozezi se afla in profil , incearca nasul sa nu iasa in fata ,si sa fie la nivel cu obrazul .

nu asa


asa da


si de asemenea , este bine sa stii incadraturile si cateva chestii in plus , care sigur te vor ajuta sa devii un mic Tarantino ,sau ce vrei tu...
incadraturi:

plan ansamblu, se vede tot este ultra larg.




plan general , este un pic mai aproape de subiecti si ei se vad in toata splendoarea lor ,inclusiv locul unde sunt ei postati pe aceasta lume...:PP



plan intreg , persoana ca atare ,intreaga (aici am bocancii un pic taiati , dar asta e poza cea mai exemplificativa)



plan american , asa se numeste el , din pct-ul meu de vedere este o ciudatenie (ca si procedeul de filmare "noapte americana")
la aceasta incadratura , partea de jos a cadrului este sub genunchi un pic.



plan mediu:



prim plan:
(in mod normal la filmare video nu se lasa asa mare luft/aer ,adica spatiu in stanga ,drapta ,sus-ul cadrului ,dar deja intram in fineturi cu diferente intre fotografie si filmare)



gros plan (se citeste groplan)



si ultima incadratura , plan detaliu:




acum la fel mai sunt cateva fineturi , cum ar fi :
nu poti sa ii zici unui operator sa iti filmeze blocul in detaliu, poti cel mult sa ii zici sa iti ia un detaliu cu o fereastra a blocului, sau blocul intreg. sunt chestii de exprimare care uneori, unora le scapa. la fel mai este cu plan amorsa de mingie , o bila nu are amorsa . prin cadru amorsa descriem un cadru filmat peste umarul subiectului, adica din spatele lui ,stanga sau dreapta ... gen vedem ceafa si umarul drept al unui barbat in stanga cadrului, iar in dreapta avem , femeia care se vede cum sta in fata barbatului si ii spune ceva.

copyright christian_curec

sau amorsa de fund :))



de asemenea mai exista niste procedee de filmare sau fotografie, prin care poti creea senzatia de micime ,mic ,infim , sau grandios gigantic , cu incadraturile
plonje si racoursi .
inchipuiti-va urmatorul scenariu: un copil fotografiat de sus in jos , adica plonje , este evident va parea mic , neajutorat , daca il fotografiem de jos in sus , prin racoursi , el va parea mare , puternic , gigantic . putem specula intotdeauna tehnicile si unghiurile de filmare /fotografie.



mai sunt o stiva de alte tehnici de filmare , dar nu am timp sa le detaliez pe toate aici , o sa mai spun doar de steady-cam care este o centura prinsa pe corpul operatorului si pe centura este fixata camera printr un dispozitiv de amortizare care ii permite chiar sa fuga si cadrul sa nu se batzaie , si pt efecte dramatice , filmare cu macaraua video , adica coboara camera cu bratul macaralei sau urca .
o sa pun cateva filmulete si va prindeti voi, apoi trecem la montaj :P





acuma eu nu o sa ma apuc sa detaliez fiecare tip de montaj in parte , videoclip, nunta , stiri,spot reclama ,film,scurt metraj etc etc
voi spune asa in mare ce se face si ce nu se face.
de retinut , ca, cea mai curata taietura intre doua sau mai multe cadre , ramane CUT-ul , adica montaj de tip cut-cut , se schimba cadrul pur si simplu. este folosit in general la stiri . dar daca te duci si ii montezi nunta lu unu' si nu i-ai bagat doua trei tranzitii cu inimioare sau inele cum a vazut el la nus' ce amic , nu iti vei mai lua banii. asadar trebuie sa te orientezi , in functie de ce montaj faci ,pt a adapta tranzitiile intre cadre. la videoclipuri este permis orice , cu cat ai o tranzitie mai trasnita cu atat e mai bine , displace-uri , pix-trail uri si in general o tona de efecte ,dubioase cel putin. recomand cu caldura pt softul avidProHD suita de la Saphire ,si Esential Video . sunt niste plug-in uri pt softuri de editare cum ar fi avid , premiere , vegas , etc etc ulead ....

ca tranzitie curata , ramane disolve-ul care s-ar traduce prin dizolvarea unei imagini in alta imagine . la fel fade-in si fade-out sunt curate , adica se duce imaginea in negru si apare din negru.
ca greseli trebuie evitata folosirea incadraturilor de acelasi tip ,una dupa alta , bine inteles cu exceptii, deci nu cadru larg si urmeaza tot un cadru larg , trebuie sa alternezi incadraturile , incepand de la larg/general , localizare , adica padurea unde este gratarul , general cu gasca , fetzele lor , gratarul, masina , catelul care se joaca , iar cadre medii cu tovarasii de gratar , fata in groplan cu micul in gura , iar general , si tot asa .



daca se face montajul pe muzica este bine ca taieturile sa fie plasate pe accentele muzicale. haosul intr-un montaj video , este calculat intotdeauna. repetarea cadrelor sau folosirea de fotograme subliminale, este uneori mijlocul care ne scuza ,pt atingerea scopului . :))

folosirea de fotograme subliminale este interzisa , asa zice in lege... :P
(google it)

mai sunt time laps-urile...si multe alte procedee... dar sunt foarte multe de spus... asa ca...raman de spus. mai sunt de asemenea racordurile pe miscari actiune ...etc etc ...

sunt foarte multe de zis despre montaj...dar orele sunt tarzii si drept urmare o sa revin si cu alte amanunte si detalii... asta daca va intereseaza... bagati un ochi si pe facebook   http://www.facebook.com/studioundermedia

24 ianuarie 2012

Bărbaţii sunt pur şi simplu nişte oameni mai fericiţi

Bărbaţii sunt pur şi simplu nişte oameni mai fericiţi

Numele tău de familie rămâne neschimbat.
Garajul este al tău pe de-a-ntregul.
Planurile de nuntă se rezolvă de la sine.
Ciocolata este doar o altă gustare...
Poţi să devii preşedinte.
Niciodată nu poţi să fii gravid.
Poţi purta un tricou alb într-un parc acvatic.
Poţi SĂ NU porţi nici un tricou într-un parc acvatic.
Mecanicii de automobile îţi spun adevărul.
Lumea întreagă este toaleta ta. Niciodată nu trebuie să conduci până la o
altă staţie de benzină ca să cauţi o toaletă deoarece aceasta în care eşti
este prea scârboasă.
Nu trebuie să te opreşti să te gândeşti înspre ce parte trebuie să învârţi
o piuliţă sau un şurub.
Acelaşi loc de muncă, salariu mai mare.
Ridurile adaugă caracter.
Rochia de mireasă - $5000. Închirierea unui frac - $100.
Oamenii nu se holbează niciodată la pieptul tău atunci când vorbeşti cu ei..
De la tine se aşteaptă practic să mai scapi ocazional "câte un sunet" bine
armonizat...
Pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul.
O singură dispoziţie sufletească mereu.
Conversaţiile telefonice se termină în exact 30 de secunde.
Ştii tot felul de lucruri despre tancuri.
O vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză.
Poţi să-ţi deschizi toate borcanele.
Eşti copleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire.
Dacă cineva uită să te invite, el sau ea mai poate încă fi prietenul tău.
Lenjeria intimă costă $8.95 trei perechi.
Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente..
Nu ai aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public.
Nu eşti capabil să vezi cute pe hainele tale.
Totul de pe faţa ta rămâne în culoarea originală...
Aceaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade.
Trebuie să-ţi razi doar faţa şi gâtul.
Te poţi juca cu jucării toată viaţa ta.
Burta de obicei îţi ascunde şoldurile mari.
Un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate
sezoanele.
Poţi purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îţi arată picioarele.
Poţi să-ţi "faci" unghiile cu un briceag.
Ai libera alegere privitor la a-ţi lăsa mustaţă.....
Poţi să faci cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude în ziua de 24
decembrie în 25 de minute.




(primit pe e-mail...nu stiu autorul)

13 ianuarie 2012

underground session #1

pana la urma, s-a intamplat... era inevitabil.

s-au cunoscut intamplator intr-un club , mai vara/toamna trecuta , la un concert marca Florin Maxineanu.

el, frumos dar modest, Canon 500d ,nou noutz cateva cadre la activ , si cu un obiectiv si mai modest stock din kitul de prezentare , fara stabilizare VR si alte chestii (18-55)

ea, frumoasa.
probabil ca a fost acea strafulgerare ca de blitz din ochii ei.
stiau probabil amandoi ca urmau , mai devreme sau mai tarziu sa se mai intalneasca.

si asa ,a fost ,cum necum s-au intalnit pana la urma, pt ca atunci, cand putea ea nu putea el ,si invers...

in fine ideea e ca atunci cand s au vazut prima oara , el ca aparat relativ modest, a stiut ca nu prea o sa fie bagat in seama , dar stiti voi vorba aia , incercarea moarte nu are... si a incercat pana a reusit.

initial el vazuse asta (vezi filmul de mai jos) dar ulterior cand s-au cunoscut mai bine a constatat ca nu e asa ea. erau doar aparentele inselatoare.



hai sa va spun mai departe , pt ca vad ca va place...:))

mai scurtata povestea ,el cand a intalnit-o pe ea ieri , deja incepuse sa vada cate ceva ...si mai stia un pic (invata-se si un pic de bataie ,avea blugi ,geaca ,hai la Bucuresti :) ) mai avea inca vreo cativa ochi , gen obiectiv Beston de 80-200 , Helios de 35 , inel adaptor old school M42 , un 55-200 cu VR de la Canon ,un Pentacon fix de 200 , video assist cu remote control in 2,4ghz etc etc accesorizari...

dar la baza a ramas un Canon 500 D cu toate ca el si-a dorit sa fie 550D , dar deh , nu ne putem alege parintii .... :))

acea privire care era sa ii sparga CMOS-ul




si singurul cadru care mi-a placut mie personal. privind cu ochiu' fin al criticului, acel concert.



am zis ca mai scurtez din poveste dar nu am cum.
ieri au fost amandoi fata in fata timp de aproximativ 4-5 ore , le-a placut amandurora , nici nu au sesizat cand a trecut timpul , pt ca efectiv au fost mai multe ore ...
Canon-ul nesatios , sa captureze orice gest ,mimica ,clipire de ochi. tragea cadre intr-o veselie... clantz ,clantz ,clantz, zornaia metalic prisma din el. avea pt ea cand ochi reci si grei de metal si sticla veche din obiective de la bunicu' , cand ochi calzi de obiective noi stabilizate, care sesizau uneori priviri taioase din partea ei. a fost muzica ei si ambientul lui. probabil prea ingust (nu cred ca si la minte)( cum spune Miri Bratu )

acum nu am cum sa va arat aproape nimic practic, pt ca inca nu este "filmul developat" :P statistic vorbind , au stat aprope 4 ore fata in fata si au avut 5,6giga de "brut". deci vreo 1 giga pe ora (aproape filmare HD :)) ). pt mine cifrele sunt irelevante , vreau sa vad rezultatele concrete.

oricum Praktica MTL3 'al batran (sharf cu rupere pe cerculetz), pe film 35, a stat in tocul lui de piele, pe masa cu 36 de cadre in el, si a zis ca el nu mai poate sa vada asa ceva si ca e prea batran pt acest secol al super-vitezei, oricum treaba s-a desfasurat intr-un ritm ametitor 2 tinute si 5 tone de variatiuni diverse (stiu e pleonasm dar imi place cum suna , ha ha ha)

pot sa va arat in schimb o poza , stiu o sa spuneti , aoleoo !!! daca toate sunt asa s-a ales praful de tot , dar nu va grabiti , este desharfata intradevar , nu i se vede cotul , lacatul cu care e inchis grilajul e in cap si nu prea se vede , deci nu isi are sensul, ochiul drept e acoperit de o bara , etc etc etc greseli ... dar a fost decizia lor ,si eu ca parinte spiritual le accept greselile , era un obiectiv vechi care se blocheaza intr-o anumita plaja de sharf , comfirmarea de focus automata a inelului adaptor M42 era cand pe ochii ei cand pe grilaj , in unele poze o sa vedeti ca punctele de focus sunt cate o data pe "alte" zone ale corpului .
cea mai amuzanta comfirmare de focus pe care am primit-o ,la aceasta sedinta foto, a fost ,intr-o baie de lumina , unde incepusera sa miroasa a incins 4-5 reflectoare a cate 250 wati (deja incepuse sa fie consum de energie electrica plus restul angaralelor ,si imi era frica sa nu cedeze instalatia electrica si sa ramanem pe intuneric , sau si mai rau sa luam doamne fereste foc)(oricum cineva de sus a avut grija de noi)(la modul figurat sau propriu? :) nus')
va ziceam de punctul amuzant de comfirmare , a fost pe buric. unul singur. central. bip. atata tot. aproape ca m-a pufnit rasul. nu stiu daca am tras cadrul ,sau am reapasat pt recomfirmare.

si au mai fost multe.... poate o sa revin cu amanunte ,atunci cand voi posta fotografiile. pt ca au iesit fotografii nu poze. (adica scriere cu lumina ,foto/n grafii/os)



ps: nu mai stiu care era "afara" si care "inauntru" ...gen... "behind blue eyes"

LATER EDIT:

AICI GASITI GALERIA FOTO DE LA SHOOTING




unde pps: este un cadru subliminal, asta:

despre telefonie si smart foane

"DISCUTIE DESPRE TELEFONIE" si Iphone pe
http://www.piticigratis.com/2011/10/ce-ma-mai-enerveaza-in-ultimul-timp

11 ianuarie 2012

obiectiv fantoma beston MC F= 80-200 mm

Povestea incepe asa:
un tov de al meu pasionat de fotografie , a fost la un old-man (fotograf) si a gasit un obiectiv Beston MC F= 80-200 mm zoom/c-macro 1:4,5 pe montura m42. stia ca eu am inel adaptor m42/canon si a zis sa facem niste teste cu el. pozele de test nu sunt foarte relevante pt ca tov. asta al meu statea intr-o pozitie incomoda din masina ca afara ploua si a tras 2 cadre asa de un mic test o sa le postez ca idee. dar eu cred ca o sa va conving sa il luati daca il gasiti numai din vorbele de dupa poze...
i-am zis obiectiv fantoma, pt ca nu am gasit mai nimic pe net despre el. unu vinde un obiectiv asemanator pe e-bay. in rest nimic. se pare ca e facut de pentax.












obiectivul e super misto . are zoom-ul liniar ,adica tragi si impingi de inel si sharf-ul prin invartire. merge ca si cum ar fi uns, se simte metalul rece si sticla grea din el. daca nu ai trepied cred ca te cocoseaza la mana ...:))
merita sa il iei daca il gasesti si ai inel adaptor m42 cu confirmare de sharf.

mai jos o sa pun o scurta filmare cu el , si imi cer scuze ca este asa batzaita imaginea, dar ploua si era frig ca naiba.



cam asta e de zis despre el. este misto pt filmare si cred ca ar putea scoate si poze misto.

27 decembrie 2011

cum sa devii autist

am descoperit modelul perfect pt a deveni autist. in metrou imi pun castile pe urechi. dar inca nu stiu cum sa devin autist, la serviciu si sa reusesc sa ma izolez de mizeriile de zi cu zi ...

probabil impreuna cu M.R. vom descoperi si acest "remediu"...

17 septembrie 2011

raport - jurnal de bord - autocaracterizare

nu am mai scris de mult timp , asa ca am zis , e sambata ora 3 dim. sunt liber , ia sa bag eu o scriere ...asa ca sa mai imi antrenez degetele , ca prea m-am lasat pe tanjala...si plus de asta am un coleg moldovean la munca , care scrie mai repede decat mine in sienna :)) (stai linistit - nici o data !) despre ce puteam sa scriu la orice ora din zi si din noapte decat despre mine si starea de fapt in care ma aflu... pe radio merge o banda de magnetofon cu muzica veche ( aici gasiti inregistrarile ARHIVA INREGISTRARI RADIO )

cum ora este tarzie , si chiar daca as vorbi ceva la microfon , oricum nu m-ar asculta nimeni , este un non-sens sa deschid mic-ul si sa rag in el...asa ca mai bine pun ineptii pe tastatura , si asa au astia loc pe hard-ul internetului ( eu tot nu inteleg cum m-a lasat youtube sa pun fara limita de timp si spatiu video-uri)(si fullHd)

in fine , de ceva zile (saptamani) sunt abandonat aproape singur in spatiul locativ al parintilor mei. zic aproape singur , pt ca mai sunt cel putin 2 suflete de care stiu eu in casa (zic suflete, pt ca plante sunt multe in casa, nu din care as vrea eu ,dar sunt) celor 2 suflete , de care mai trebuie sa am si grija , bine grija ,ce grija poti sa ai de un motan si un gugustiuc ? mai trebuie sa le dau din cand in cand de mancare si de baut ... motanul este foarte cooperant , adica nu miauna decat cand ii este foame si atunci cand ma anunta ca trebuie sa ii golesc tavita lui de la baie. in rest ce fac eu , face si el. daca eu dorm tare de tot, el doarme si mai tare decat mine ...daca eu stau la calculator , sta si el pe geam si se uita afara . cand plec la munca , el trece pe modul shut-down si iese in stand-by abia cand vin noaptea acasa. (l am vazut de la munca cu un webcam , am crezut ca s a blocat web-ul ca vreo 4-5 ore era imaginea cu motanul covrig in stop cadru , sunetul din casa se auzea , dar motanul era fix :))) )
asta e motanul :







gugustiucul mai cauzeaza probleme in sensul ca , in ciuda faptului ca e izolat in alta camera si motanul ,teoretic, nu are cum sa ajunga la el , atunci cand trebuie sa ii dau de mancare , se agita si creeaza panica in randul colocatarilor spatiului, dar eu stiu de ce , dar nu am ce face , eu ii dau de mancare numai noaptea cand vin de la munca , si atunci in mod normal pt pasari ele dorm si nu se asteapta sa vina unu cu punga de grau si apa sa le trezeasca din somn "bah scoala ca a venit mancarea"... situatia este de asa natura incat nu se poate schimba ...cand mananca toata lumea noaptea cand vin ,eu , motanul , atunci tre sa manance si gugustiucul... asta e... sa se conformeze...



astea sunt cele 2 vietuitoare de care stiu eu si mi-au fost atribuite sa "am grija" de ele...(probabil mai sunt omizi, gandaci,paianjeni, alte insecte stiute sau nestiute ,dar de alea nu raspund eu) ma gandeam intr-o zi , cand am fost la un coleg de munca ,ii ziceau copii lui , care ma plac foarte mult , ca "sa mergem pe la dragos pe acasa..." dar tasu' ,om cu cap , le spune: "nu vezi ca dragos mananca chips-uri/shaorma la munca de o luna ? de abia are grija de el si voi vreti sa mergem pe la el? )



cam asta este starea la bord in aceste momente groaznice ,cand paine nu mai am de vreo 2 saptamani , resturile de paine care au mai fost ,s-au uscat si drept urmare , gugustiucul le-a apreciat foarte mult. motanul are un saculete cu crantzanele ,pt ca este pur si simplu drogat cu asa ceva ,sau i s-a pus o pata pe creier ,ca nu mananca altceva in ruptul cozii. poti sa ii dai peste , lapte ,carne cruda/prajita ca nu vrea sub nici o forma , nu se atinge de ele . am incercat cu pliculet din acela cu carne cu sos pt pisici , bleah nici nu o miroase macar... (am desfacut pliculetzul :)) ) gugstiucul are un sac de grau si seminte de floarea soarelui si este foarte fericit . in schimb eu nu am mai mancat o mancare calda (cu paine) de cand s-a terminat cratita cu musaca si casoletele de mici ...viata nene ce era ...acuma o ard in situatie de avarie cu conserve , shaorme , cips-uri (am langa mine acum un tub de pringles) si am zis ieri ,fie ce o fi chiar daca imi da cartonas rosu si penalizare , eu intru in balcon la castravetzii de iarna , compot de visine , caise in suc propriu , zacusca si etc etc bunatati a lu' mama si de ea facute... am luat cate un borcan/sticla din fiecare si sper sa nu se observe... :))) (poate nu ma paraste motanul)



situatia cu mancarea sa zicem ca pot sa "i can handle whit" , dar alta problema este cu tricourile curate si calcate ... cum eu ma pricep la orice , dar chiar la orice , as putea conduce un avion la nevoie , in schimb nu ma pricep sa manevrez masina de spalat... bah are atatea butoane si programe si temeperaturi si setari de nu inteleg nimic , plus de asta ca am auzit ca are si superstitii de gen nu deschide usa decat dupa nus cate minute , hainele pe culori etc etc... mai demult am fost la un coleg de munca ,care la fel , era pe cont propriu el si cu 2 pisici , si i se stricase masina de spalat , el in schimb invatase o ordine de actionare a butoanelor... si eu trebuia sa i-o repar , stiu o sa spuneti ca daca pot sa o repar tre sa si stiu sa o si folosesc ..e nu e asa ..una este o dioda intr-un circuit de protectie sau un tiristor care comanda un releu de pornire , si alta e sa stii sa pui sampon in gaurica care trebuie in loc de balsam sau dero , cum facea colegul asta al meu . pana si el asa guru ,cum era/este a uitat sa puna furtunul in weceu si la prima proba dupa ce am reparat o ,a zis ia sa spal o parte din maldarul asta de rufe si i-a dat drumu' ... noi stateam pe yutube si masina mergea , eu in sinea mea zicand , ce naiba au pisicile lu' asta de sunt asa agitate si cauta sa sara sus pe dulapuri...ele incercand sa fuga de fluviul care venea din baie pe linoleu ...
deci vedeti nu este simpla viata ... (mai am un prieten care spunea mai demult: bah viata asta e asa complicata ,incat de ce sa o mai complicam si noi mai mult? acuma are copil si nevasta . si pare ca se descurca.)
cu aceste amintiri flash-back eu nu pun mana pe masina de spalat. a are probleme ? nu funcioneaza ,ti-o repar . dar nu o manipulez. nici fostele prietene nu intelegeau cum de nu stiu comenzile la masina de spalat. de fapt daca ma gandesc bine , asta e treaba de femeie sa bage masina de spalat . eu nu l-am vazut pe tata vreo data umbland la masina de spalat. acuma nu pe bune, eu nu pun o fata sa schimbe neonul la baie sau shtarterul sau daca sare siguranta de curent sau se sparge o teava sau feonul nu mai merge sau a rupt/s-a rupt singur stecherul de la fierul de calcat sau cine stie ce chestie tehnica nu mai functioneaza in parametri normali ...iti zice , esti barbat - repara !
stiu o femeie are o gramada de treaba , sa se faca frumoasa , sa mearga la serviciu/facultate , sa creasca copilul(daca are) , sa spele sa calce sa faca mancare, sa aibe "grija" de partener ...etc etc... dar ia ganditi-va ca anumite activitati sunt pur si simplu "paralizate" daca o siguranta a sarit ,sau un stecher , neon , bec , priza , teava s-a stricat . plus de asta noi ducem gunoiul . si uite cand se iveste o situatie din asta de criza ,adica ramai cu motanu' si gugustiucul ,tre sa ai "grija" de ei. din fostele mele prietene , putine au fost cele care au inteles "nevoile mele speciale" , cum ar fi un tricou curat , nu calcat , ca oricum se ghemotoceste pana seara , o farfurie cu ceva cald in ea , pana sa invat eu treburile in unitate ,si cine e bucatarul, am mancat in armata si "ciorba" de cartofi - fara cartofi ,doar cu ceapa :) asa ca nu ar fi mare chestie complicata de facut o ciorba mai acatarii decat aia ... da e frumos la sfarsit de saptamana sa iesi in 2-4-6-8 pe o terasa sa mananci o pizza , dar parca te cam saturi de pizza in fiecare zi... aici vb in numele meu , poate sunt barbati care prefera sa manance numai in oras , dar eu prefer sa mananc acasa. nu mai stiu cine imi spunea mai demult, sa nu te certi cu maica-ta din cauza unei fete , pt ca ramai "necalcat si nemancat" ... probabil si nu probabil ,sigur ,fetele vad in mama baiatului un back-up al lui pe timp de criza maxima , ele stiu clar ca la o situatie de necesitate crunta , are la cine apela . nu zic ca nu m-as descurca pana la urma , (cu un motan si un gugustiuc) dar unele fete au impresia ca doar anumite "treburi" le revin lor...(stiti la ce ma refer mai exact)
intradevar ca individ si existenta eu sunt super simplu. minimalist chiar.(nu imi place berea si fotbalul) am alte "cateva" chestii care imi plac . stilul meu de viata "fac doar ce imi place".
pana si serviciul meu , este de asa natura ,incat fac ce imi place , culmea .(montaj video) de mic imi placea sa unesc videoclipuri de pe mtv pe casete vhs.
timpul meu liber se rezuma la , cateva chestii care imi plac:
sa ma plimb cu motorul , sa vorbesc cu niste ciudati (la fel cum sunt si eu) pe niste statii de emisie/receptie , sa filmez clipuri , ciudatenii , alte trasnai pe care ulterior le editez si le pun pe youtube, sa ma mai sui pe tot felul de cladiri inalte unde sunt diverse relee de radioamatori , sa ma mai duc de bezmetic pe munte tot pe la relee cu alti bezmetici , sa stau in subsol unde am un atelier sa bormasinez tai frezez ,tot felul de suruburi ,tevi table ... sa repar/bibilesc motorul, sa lipesc cu letconul diverse piese in tot felul de "dracovenii" electronice ,imi mai place sa fotografiez, si cam atat ,nu se pune ascultatul de muzica ,mersul la mare ,statul pe calculator (iubesc sa ascult placi de pick-up si benzi de magnetofon ,se aud intr-un fel mai cald)





deci mare lucru nu am de facut , cum spune un prieten de al meu , bah am copil de crescut , am zis ca te sun dar nu am putut sa te sun ca eram super ocupat ,si cand isi mai aminteste asa in treacat atunci cand ia o "mica" pauza (daca cumva are vreo treaba cu tine) te suna...
ma bucur ca am o viata asa simpla si nu o fac eu mai complicata decat este .
pe principiul am camion si pun anunt la ziar , "nu vreau nimic ,am camion si vreau doar sa ma laud"
...ma duc un pic la frigider , pt ca mai am jumate de sticla de compot de visine...
































cam asta e in mare situatia ... in cazul in care citeste vreo doamna mai in etate de la munca , dintre cele care ma intreaba tot timpul , "cand te casatoresti ?" sau "nu iei si tu ce o fi acuma ?" vreau sa le transmit pe aceasta cale , urmatoarele :
- referitor la faptul ca eu "nu am familie" si nu trebuie sa fiu liber de sarbatori, am motanul si gugustiucul , plus mama si tata cu un frate , deci am familie .
- chestia cu "ia si tu ce o fi acuma..." sau "gaseste si tu o fata calumea" sau "cat mai bagabontesti asa ? " (aici intra si prietenul care mi-a spus ca el a trecut la next-level) , le transmit urmatorul comunicat:

daca voi stiti vreo fata care imi poate suporta/se incadreaza in aceste "mici nevoi speciale" si "putinele mele pasiuni" (de unde am exclus fotbalul si berea) , bineinteles ca nu sunt genul sa ma distrez numai eu , sunt pe principiul daca eu sunt in varf de munte inghetzat ca un rahat , nu vad nimic care sa o impiedice si pe ea sa se "distreze" alaturi de mine.
sau daca eu ma dau cu motorul pe munte sau pe drumuri "mai putin" accesibile , chiar tin sa vina si ea (ca sa aibe cine sa sune la 112 :)) )
deci daca stiti o asemenea persoana , dati-mi de stire..... va garantez eu ca nu gasiti ... una din fostele mele prietene a rezistat maxim 4 ani spre 5 langa un specimen (pe cale de disparitie) cum sunt eu....












daca nu pot face nimic din treburile de mai sus , ne uitam la desene animate ...
:)))