Aș căuta femeia care știe să își stabilească așteptările, care înțelege că dacă nu i-am dat 10 mesaje într-o zi, e posibil pentru că am avut treabă și nu pentru că aș fi fost cu una pe-un genunchi și cu alta pe celălalt. Aș căuta femeia care ar înțelege că nu sunt un obiect să mă aibă, iar dacă sunt lângă ea nu înseamnă că îi și aparțin, că dacă se pune în dreptul ușii să nu ies din casă iar eu nu fac asta nu înseamnă că nu o fac de dragul ei, ci că nu mi-e dragă cearta. Asta doar dacă aș face-o. Mi-aș dori femeia care ar înțelege dracului că nu poate controla lucrurile care nu țin de ea și că se hrănește cu iluzii și frustrări dacă ar încerca, pentru că sunt bărbat, nu suport de tocuri de pantofi de femeie. Mi-ar trebui femeia care să știe că dacă îmi ascund față de ea dorințele față de alte femei, nu înseamnă că ele nu există și totodată nu înseamnă că acele femei ar putea înlocui-o pe ea, câtă vreme ea știe ce reprezintă. Mi-ar trebui femeia care să știe. Să știe mult.
Dacă aș fi bărbat mi-aș alege femeia care ar ști că siguranța nu vine din faptul că ea impune lucruri și eu mă conformez, ci din faptul că ea nu pune restricții și cu toate astea eu stau cu ea în telefon, sâmbăta până la 5 dimineața, deși aș putea să mă duc liniștit să dau o...vodkă pe gât cu băieții. Sau că sunt în X loc pentru că are nevoie de mine fără să fie necesar să îi spun de 10 ori că am venit pentru că o iubesc. Mi-aș alege femeia care ar înțelege că e firesc și normal să ies fără ea și invers, din când în când, că e normal ca ea să nu fie omniprezentă, pentru că nu suntem 2 în 1, pentru că nici nu am avea cum și nici nu ar fi indicat, că e normal și nu e nicio tragedie să avem hobby uri diferite și să interacționăm cu alți oameni. Femeia suficient de inteligentă să mă lase să plec, pentru că știe că m-aș întoarce mai devreme decât mi-ar zice dacă nu mi-ar zice. Mi-ar trebui femeia care să înțeleagă că orice relație e perfectă între 4 ziduri, dar ca să fie reală trebuie expusă printre oameni și că prin panică și disperare nu poți ține ceva ce nu vine de la sine.
Aș căuta doar femeia care ar fi conștientă de faptul că, dacă s-a săturat de crema de față cu caviar, își poate cumpăra pe cea cu extract de melc, i-aș cumpăra-o eu, dar că dacă vrea să fie pictată nud și să i se cânte versuri la chitară, în vreun pat dezordonat de artist, s-ar putea să fie cam greu să revină în planul logicii mele neartistice. Și chiar dacă ar ști că mi-a scurtcircuitat logica de mult, să știe că nu e moral și că se va simți mizerabil apoi.
Să știe, frate, că nu i se cuvine o lume roz fără probleme, că nu am baghetă magică să o fac roz cu praf de stele, că nu există acea lume și că dacă va vrea să plece să o caute, va fi toată viața pe drumuri căutând-o. Să știe că niciun bărbat nu îi este dator să i-o ofere. Să știe că atunci când se arde o siguranță la panoul electric, nu schimbi casa cu totul, fixezi siguranța. Iar dacă greșesc, nu îmi face o listă cu reproșuri pe care mi le va citi ca pe pomelnic la fiecare ceartă, ci una cu soluții, să facă ea dacă eu-s mai prost.
Dacă aș fi bărbat aș căuta una din femeile alea care investesc în ele pentru că știu că te reprezintă pe tine, bărbatul pe care îl țin de mână, pentru că vor să atragă priviri ca tu să fii invidiat, care nu calcă strâmb și nu trădează tocmai pentru că știu că celelalte femei ale celorlalți bărbați o fac, iar ei și-ar dori ce ai tu. Care nu trădează pentru că se respectă pe ele și te respectă pe tine și nu fac din loialitate o paradă, doar acționează intrigă. Care știu să tacă atunci când trebuie, care nu se ceartă în public, care nu doresc să iasă în evidență prin faptul că te-ar domina, care știu să mintă pentru tine. Că m-ar lua dracu’ acasă e partea a doua, dar, da, mi-ar trebui o femeie care să știe să mă scoată din căcat și dacă aș avea-o nimeni n-ar ști, oricum, că am fost până la gât. Mi-ar trebui nemernica aia de femeie care știe oricum totul, dar care se ridică de la masă și te lasă să discuți atunci când vede că incomodează, că cel cu care vorbești nu se simte confortabil să expună lucruri în fața ei și ar fi așa nemernică încât oricum ar ști despre ce am vorbit și eu nici nu mi-am dat seama că i-aș fi zis.
Mi-aș dori o femeie cu mers apăsat, cu principii riguroase, care nu se lasă pradă instinctelor, care imi lovește câte o intrigă peste ochi atunci când o iau pe cărare, o femeie care să poate să vadă cauzele dincolo de efecte, care să știe să iubească, care să conștientizeze iubirea, care să nu aibă nevoie de mine dar să aleagă să fie la brațul meu. O femeie care iubește construind nu distrugând, care iubește gândind în același timp. O femeie care nu aleargă după începuturi și îndrăgosteală, ci o femeie care să se dăruiască cu totul, care caută esența. Care să ne știe drumul nostru și până unde vrem să construim, să nu se împiedice de rahaturi de tipul lipsei de atenție, care să înțeleagă bărbatul și să nu-mi ceară să mă schimb, căci dacă ea e așa cum trebuie mă voi schimba eu, poate chiar fără să-mi dau seama. O femeie cu care să mă înțeleg din priviri și să înțeleg după cum dă din coadă și cum tace, o leoaică frumoasă care să țină cu dinții de ce e al ei și să o facă pentru că e alegerea ei. Să fie tot ce îmi trebuie, să îmi dârdâie nădragii dacă greșesc și nu pentru că ar începe cearta, ci pentru că niciuna n-ar face pentru mine ce face ea, pentru că niciuna n-ar ști să fie așa femeie iar lângă altă femeie n-aș putea să fiu așa bărbat.
Mi-ar trebui o golancă elegantă și manierată, care să pună în dificultate o armată de pisici.
sursa:
http://andrafarazahar.ro/articol/daca-as-fi-barbat-mi-as-lua-o-golanca.-andrafarazahar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu