nu sunt eu mare fan al "dezvaluirilor post decembriste" , dar acest articol mi-a placut din pct de vedere al detaliilor tehnice. asadar , si romanii sunt capabili sa construiasca drone militare. am stiut din totdeauna , ca romanii nu sunt prosti. problema noastra, ca natie, este ca suntem usor de prostit. pt ca in domeniul aero-spatial si tehnic (la modul general, "tehnic" insemnand si electronica si mecanica ) suntem foarte buni. cineva avea o vorba: "daca ai de rezolvat o problema (in cazul de fata, tehnica) foarte complicata , insarcineaza un lenes cu acea problema. pt ca lenesul , va cauta cea mai buna solutie , intr-un timp scurt , si o va rezolva repede ca sa scape de ea"
File din istoria spionajului post-decembrist
A fost implicat Berceanu în dispariţia rachetelor de la fosta UM 1411 Valea Roşie?
Pentru bombele, oricât de mici, de sorginte atomo-nucleară,
trebuie să existe atât rachetele cât şi avioanele care să le transporte
la ţintă. Uzina de Avioane Craiova a proiectat şi construit, între anii
1983 şi 1988, un număr de 750 de aeronave pentru minibombe atomice. În
anul 1987, în incinta uzinei a fost surprinsă, de către organele de
Securitate, cu un aparat de fotografiat, Tonia HALPERIN, de cetăţenie
israeliană, arestată pe loc şi expulzată în ţara de origine. Curios este
că cel care o introdusese în uzină, inginerul pe atunci Radu Berceanu,
s-a ales doar cu un dosar la Direcţia a III-a DSS, dosar închis
miraculos, în ciuda acuzaţiei de trădare şi spionaj, în august 1989. El
nu a ajuns în faţa plutonului de execuţie (pedeapsa era capitală atunci
pentru infracţiunile în cauză) din simplul motiv că el nu era un simplu
inginer aeronautic, ci ditamai maiorul şcolit pe băncile Spionajului
Militar.
CERCETĂRILE PENTRU CREAREA RACHETELOR ROMÂNEŞTI CU
RAZĂ MEDIE DE ACŢIUNE CARE SĂ POARTE FOCOASE ATOMO-NUCLEARE AU ÎNCEPUT
ÎNCĂ DIN ANUL 1971, la Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru
Rachete Meteorologice din pădurea Băneasa şi au fost materializate, aşa
cum arătam mai sus, la Uzina de Avioane Craiova. Ele au fost „copiate”
de către cercetătorii militari români după modelul ROT sovietic (Rachete
Operativ-Tactice). Avertizorii Expresului de Sud spun că aceste rachete
au dispărut din Unitatea Militară (fosta UM 1411) din Valea Roşie
Craiova în timpul evenimentelor din decembrie 1989, atunci când
comandantul unităţii a fost somat de către Radu Berceanu (copia filmării
întâlnirii dintre cei doi se află în posesia redacţiei noastre!) să îi
predea ROT-urile româneşti. Alte 400 de rachete (aflate în Unităţile
Militare Ineu şi Teiuş) au dispărut, între 1995-1996, în direcţia
Israel, odată cu furnizarea, de către acelaşi Berceanu, către baza
militară din El Gurion, a unui prototip de avion multiroll ce era
fabricat în secret de Uzina de Avioane Craiova pentru armata franceză,
iar transportul ultrasecret al avionului în cauză, împreună cu
minirachetele nuclearo-atomice, a fost realizat prin cooperarea între
Mossad, SIE şi DIA, cu ştiinţa şi aprobarea lui Ioan Talpeş.
AU DISPĂRUT, DE ASEMENEA, PE ACEEAŞI FILIERĂ, ŞI
AERONAVELE TU-143 (VR-3 REIS), PRIMELE AVIOANE DE CERCETARE FĂRĂ PILOT,
ACHIZIŢIONATE DE ARMATA ROMÂNĂ DE LA SOVIETICI. Avionul fără pilot
făcea parte dintr-un proiect ceauşist încadrat, la nivelul anului 1988,
la categoria Secret de Stat. Vorbim despre un “proiect”, pentru că
dictatorul intenţiona să realizeze o racheta de croazieră românească,
pornind de la platforma TU-143 (VR-3). La Centrul de Cercetări şi
Producţie în domeniul rachetelor de la Crângul lui Bot (astăzi ELMEC
Ploieşti) şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, era în teste un
avion fără pilot (în fapt o rachetă de croazieră fără focus), utilizat
pentru cercetarea aeriană. Inginerii români sperau că vor fi capabili să
realizeze o replică îmbunătăţită a modelului TU-143, capabilă să poarte
focoase nucleare. De fapt, proiectul TU-143 era modelul TU-300 Korshun,
model furat de către serviciul secret al armatei române de la
sovietici. Proiectul rachetei de croazieră româneşti se baza pe
platforma unui TU-143, modificat şi echipat cu motorul reactiv
Turbomeca Artouste III B, folosit pentru elicopterele IAR-316 B Alouette
III. Motorul dezvolta 650 kgF, la un consum specific inferior lui
TR3-117 (motorul TU-143), având în acelaşi timp un gabarit mai mic. Ca
şi în cazul rachetelor ROT, fără nicio explicaţie, prin 1997 escadrila
de TU-143 românească a dispărut pur şi simplu din înzestrarea armatei.
Au fost înlocuite cu aparatele Shadow 600, de producţie americană.
ACHIZIŢIA AVIOANELOR SPION SHADOW 600 A FOST
SUPERVIZATĂ DE PRIETENUL FOSTULUI ŞEF SIE IOAN TALPEŞ, DR. INGINER
VASILE PASCU, NUME DE COD “DOCTORUL”. La vremea aceea, Pascu era
colonel sub acoperire la firma Telespatzio. Sovieticii au păstrat pentru
TU-300 motorul TR3-117 (de la TU 143) cu tracţiunea de 640 kgForţă,
modificându-i suprafaţa în plan a aripii (delta în loc de aripă
trapezoidală) şi lungind fuselajul pentru a mări rezerva de carburant şi
încărcătura utilă transportată. TU-300 cântărea 3 tone şi avea rază de
acţiune de 1.000 km. Sistemul de navigaţie era similar celui de pe
rachetele americane de croazieră Tomahawk. O varianta TU-300 prevăzută
cu radar side-looking airborne, servea pentru depistarea ţintelor de
suprafaţă de tip aerodrom sau baterii de rachete AA. Alta, prevăzută cu
bombe în casete (1.000 kg ), înmagazina în memorie coordonatele ţintei
şi apoi o ataca. Specialiştii spun că, probabilitatea ca o salvă
simultană de rachete de croazieră (zburând la 50 m cu dese schimbări de
direcţie) să neutralizeze şi să creeze breşe prin sistemul de apărare
antiaeriană, este mai mare decât cea a lansării rachetelor SCUD care
n-au precizie. Abaterea probabilă a acestora din urmă, fiind de ordinul a
4-5 km. Ceea ce în cazul unei baze aeriene dispuse în jurul pistei de
2,5 km sau a unei baterii de rachete anti-aeriene în dispozitiv circular
cu raza de 800 m înseamnă rateu sigur. Va urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu