cateva pilde

cateva pilde primite pe e-mail. am zis ca merita sa le pun si aici .... (uneori daca stai stramb si te gandesti drept, cam asa e )

Soimul

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.

- Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

    Casa Celor 1000 de oglinzi

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

    

Viata este ca o oglinda: daca zambesti, oglinda iti va intoarce zambetul.

"Ziua de azi este o zi speciala deci, traieste-o ca atare!" 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------

 “TU unde esti ACUM? În RAI sau in IAD?”


Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma…

Se intreba: ” Oare unde duce drumul asta?”…
Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra. Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou. Il intreba:

- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e raiul – raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa?
- Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el? – intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau. Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma! i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu? întrebă, aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta? – intreba calatorul.
- Acesta este raiul.

- Sunt total incurcat. Un om, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura?… Acela e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra?!…
- Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.”

Tu unde ești acum? În Rai sau în Iad? Tu ți-ai fi abandonat prietenul?

dupa 20 de ani

totul este la fel.  nimic nu s-a schimbat... nici macar gardul..
poza de pe pelicula este facuta in interiorul curtii de aia stalpii apar in alta pozitie , dar in principiu este acelasi loc...

cele mai frumoase amintiri, cele mai frumoase clipe...aici la Valcelele le-am petrecut, cu stupii cu taica-miu....si restul gastii de apicultori..Cornelush, Nea Gheorghita , Nea Popa , Nea Nicu... si multi altii ...

in poza de mai jos sunt cu Nea Nicu. Mi-a dat atunci cadou o bricheta din razboi pe benzina (Zenith)
o am si acuma , functioneaza perfect , o sa fac o poza cu ea sa o vedeti.
Nea Nicu , era cel mai de gasca om. Aveai atatea de invatat de la el... si Cornel , cand i-a zis vorba tata:
"mai Cornelush , nu mai face asemenea imprudente ..." atunci cand a alunecat pe cur , jos , de pe scara vagonului de stupi, avea o cutie mare de chibrite in mana , s-au varsat toate pe jos... :))))
sau sondele pe care ma cataram pana in varf, zdranganeau din toate incheieturile , si acuma stau si ma gandesc ce curaj aveam sa ma sui pana in varful sondei... pe o scara de fier contorsionata si ruginita ca naiba... sau cum stateam langa robinetii de suprapresiune de la sonde , care scoateau un jet de gaze , bine inteles , superinflamabile... stateam si ma minunam cum de nu miros a nimic gazele... stiam de la sondori ca o mica scanteie , declanseaza iadul pe pamant... era de ajuns sa dai de la distanta cu o piatra in gura de evacuare a gazelor , si se producea o scanteie , si gata aia era.... dar nu eram talamb precum copii din ziua de azi... am vazut intr-o noapte cum a explodat o sonda , era ceva extraordinar... se luminase toata valea unde era sonda aia...mai la distanta...

noi , (apicultorii) ne suiam cu vagoanele de stupi pe acele dealuri ca sa stam vreo 3 saptamani sa culeaga albinele miere de salcam... ce viata era , o sa povestesc mai jos si cateva aventuri nasoale...
ziua stateam pe la nea Nicu , sau mergeam cu el sa cautam ciuperci sau nane , (sau ghebe) . acolo aproape ca nu trebuia sa cumperi nimic , totul se lua la schimb pe miere , branza , oua , paine, tuica... etc etc. iar in padure gaseam ciuperci... super ciuperci , erau mega mari... am gasit o data , cea mai mare ciuperca pe care am vazut-o eu vreo data: era mare cam cat cel mai mare dovleac pe care il stiti voi...
mancam pe gratar si sub forma de ghiveci , sau in omleta de oua, ciupercile erau la ordinea zilei . era un fel de nici o masa ,fara ciuperci :)

in perioada cand ajungeam noi cu stupii in acea zona , se faceau ciresele de mai... puh ce bune erau , tot de la nea Nicu din gradina (copacii aia din spatele lui sunt ciresi)

ce am uitat sa zic ca mai faceam pe acolo , ma suiam cu o gramada de sarme si baterii , pt ca inca nu aflasem de existenta undelor scurte de 7 si 14 mhz , cu o statie de CB , cele folosite acum de camionagii , atunci nu se foloseau decat de radioamatori , ma suiam cu statia pana in varful sondei , intindeam antenele si vorbeam cu italienii , cand era propagare ionosferica. (in 27 mhz mai tot timpul este propagare vara)

hai sa pun si niste poze si dupa , bag o intamplare nasoala pe care am patit-o acolo... (dar s-a terminat cu bine)

in poza de mai jos se vede  o "mini statie de pompare" de la sonde spre rafinaria Pitesti.

apicultori "zonali"

Nea Popa , o sa il vedeti in pozele de mai jos , alea vechi , atunci ... mai tinerel... :D

si 

si acum incep si poze vechi de atunci , care bine inteles sunt facute cu aparatul meu Smena Simbol , pe pelicula de 35 mm. (am si acum acele role de film...)

aici sunt cu Nea Nicu de care povesteam mai sus , ca era un super om de gasca. imi pare rau ca nu am ajuns mai devreme cu 2 ani, pt ca in anul 2011 a murit. Am gasit la casa lui stabilita una din fetele lui. Am vb. cu ea si i-am explicat cine sunt, pt ca nu intelegea de ce ii pozez casa si imprejurimile :)) 

bine inteles eu cu o statie de emisie in mana ca de obicei ,  era un Alan 38 ,portabila cu 40 canale AM. :)

in fiecare  seara ieseau paranghelii la carciuma din sat. cel in camasa alba si cu mana intinsa din partea stanga a fotografiei , este nea Popa. in capat de tot , stanga este Cornelush (imprudentul)

taica-miu ii tinea coarne lui Cornelush :)

regret ca am miscat aparatul atunci , dar totusi se vede ce fata blanda avea nea Nicu...

ciresul din gradina lui nea Nicu (si 2 dintre cateii lui, ca avea mai multi)

nu imi vine sa cred ca unii oameni dispar pur si simplu dintre noi...

in poza de mai jos este portiunea de drum , unde cateva secunde de inspiratie si adrenalina au facut diferenta intre dezastru si salvare...


sa va zic cum s-a intamplat:

intr-unul din ani , taica-miu a luat alt tractorist , nea Pantelica. si dupa ce am mers toata noaptea pe autostrada cu tractorul si vagoanele de stupi , ca legam 2 de tractor , fara sa avem nici un incident major , cum ar fi fost pene sau prezoane rupte sau altceva , am ajuns cu bine in Valcelele. vazusem locul dinainte si stiam unde trebuie sa tragem vagoanele. tatal meu vroia sa il puna pe un platou de sonda , sus la capatul acestui drum forestier , destul de abrupt , dar mai suise tractorul acolo cu vagonul , si nu fusesera probleme in alti ani.
in anul cand era sa se intample nenorocirea , nea Pantelica , tractoristul , nu a vrut sa asculte si de mine si de tata , cand i-am zis , "bre strange cu cheia furtunul de la sistemul de franare de la vagon , ca poate sa sara din filet"..... nu a vrut a zis ca nu are cum sa sara ...
si a sarit...cand era tractorul la jumatatea pantei , unde era mai abrupt drumul, cand a trebuit sa bage GV-ul pt greu , ca sa reuseasca sa urce , poc a sarit furtunul de frana.... dezastru... tractorul tragea inainte , rotile se invarteau in fata , dar vagonul fiind mai greu , tragea tractorul la vale... nu avea nici cum sa il dirijeze cu spatele pt ca prinsese viteza si cum sa dirijezi un "sarpe" care "curge" la vale....

eu cand am vazut ca treaba e nasoala , si vagonul vine cu viteza la vale spre curba , era evident ca nu poate lua curba la vale cum aluneca si era si mai evident ca o sa se rastoarne in valea din stanga pozei.
norocul nostru a constat in 2 chestii:

unu la mana , eu ca mi-a crescut adrenalina cand am vazut asta , si am capatat forta si
doi , era pe marginea drumului , un mega-giga-robinet de sonda , foarte greu si foarte mare...
nu stiu ce forta am avut , dar am ridicat robinetul , si am fugit spre vagon cu el. vagonul venea la vale, si eu m-am oprit cu el atarnand in maini sa vad pe ce directie o iau ultimele roti ale vagonului din spate.
cand am fost sigur de directie , l-am pozitionat si i-am dat drumu din maini. bine inteles ca am sarit in lateral
pt ca altfel m-ar fi lovit vagonul care avea o distanta de vreo 1 metru jumate pana la roti...
si vagonul s-a intepenit in acel robinet imens de sonda...
nu stiu ce forta am avut si de unde am avut atata forta sa ridic un mastodont de robinet de sonda.
tata poate confirma ...si Cornel si cei care erau acolo... nu imi vine sa cred nici mie acum....

curba cu "bucluc" din patania de mai sus...

livada de atunci...

livada de acum...

apus de atunci...

vedere de sus a drumului , cu intamplarea...

sondele pe care ma suiam eu..

 de aici am vazut intr-o noapte cum ardea in departare o sonda... cu niste valvatai gigantice

platoul unde trageam vagonul de stupi

atunci si acum

vedere de sus a lacului de acumulare Valcelele

aici am gasit ciuperca gigantica

 tov. meu Mircea nu a reusit sa urce cu loganul...si i-am zis ...noi cu Lada 1200 urcam fara nici o problema pe aici...

observati pe margine cat de inalta este marginea de pamant ...

Cam asta a fost scurta povestire , dupa 20 de ani, de cand nu am mai fost prin acele locuri... nimic schimbat , pamantul ramane la fel... doar oamenii dispar...